Cu ani în urmă, în timpul unei vacanțe de vară, când l-am creat pe Rumini pentru fata mea cea mare, Lilu, care era pe atunci abia la grădiniță, n-aș fi crezut că micul matelot va deveni unul dintre cele mai importante personaje din viața mea. Lilu își dorea o poveste cu șoricei, iar eu îmi doream o poveste palpitantă. Prin urmare, Rumini și camarazii săi au devenit șoricei de dragul fetiței mele, deși se comportă exact ca noi, oamenii: uneori sunt îngrijorați, alteori sunt neînfricați sau, dimpotrivă, nu au curajul să spună adevărul, dar asta nu înseamnă că nu ar face orice pentru prietenii lor. Între timp Rumini a crescut, iar în jurul lui s-a țesut o lume fascinantă, plină de aventuri, prieteni și dușmani. Vă invităm să descoperiți prima parte a acestui roman, Începutul aventurilor, cu ilustrații nou-nouțe, realizate pentru ediția din străinătate. Ilustrațiile lui Nagy Zoltán, care te trimit cu gândul la desenele animate, reușesc să redea lumea lui Rumini și a tovarășilor săi într-o lumină cu totul și cu totul specială, oferindu-i un farmec aparte. Judit Berg

Berg Judit – Rumini – román nyelven
39.00 lei
Elérhetőség: Készleten
Biztonságos fizetés
Szállítás expressz futárral
Easyboxba is szállítunk
Ingyenes visszaküldés 15 napon belül
Prémium minőség
ISBN
9786066469524
Csak bejelentkezett és a terméket már megvásárolt felhasználók írhatnak véleményt.
Hasonló termékek
-
Számolj velünk
25.00 leiOriginal price was: 25.00 lei.12.50 leiCurrent price is: 12.50 lei. Kosárba teszem -
Origami – Bohókás formák
29.00 leiOriginal price was: 29.00 lei.25.00 leiCurrent price is: 25.00 lei. Kosárba teszem -
Észvesztő fejtörő
39.00 leiOriginal price was: 39.00 lei.35.00 leiCurrent price is: 35.00 lei. Kosárba teszem






Értékelések
Még nincsenek értékelések.